Partea proastă a
fost că eczema, în loc să se amelioreze, începu încet- încet să se
amplifice. Giuseppe Corte nu reuşea să-şi găsească liniştea şi se tot zvârcolea
în pat. Îndură, mânios, trei zile, până când nu mai putu şi cedă. Îl rugă
imediat pe medic să îl programeze pentru tratamentul cu raze şi să îl transfere
la etajul inferior.
Ajuns acolo jos,
Corte observă, cu o plăcere nedisimulată, că reprezenta o excepţie. Ceilalţi
bolnavi din acea secţie erau fără îndoială într-o stare mult mai gravă şi nu
puteau să-şi părăsească paturile mai mult de un minut. În schimb, el putea să-şi
permită luxul de a ajunge pe picioarele lui din cameră până în sala de raze, în
complimentele şi uimirea infirmierelor.
Sublinie insistent
în discuţiile cu medicul cel nou statutul său extrem de special. Un bolnav
care, până la urmă, avea dreptul la etajul şapte ajungea să fie internat la
patru. De cum scapă de erupţia aceea, intenţiona să se întoarcă la etajul de
sus. N-ar accepta sub nicio formă vreo altă scuză. El, care putea să fie fără
probleme încă la etajul şapte.
— La
şapte, la şapte!, exclamă surâzînd medicul, care tocmai îşi termina vizita.
Voi, pacienţii, mereu exgeraţi! Eu sunt primul care să vă spun că puteţi fi
mulţumit de situaţia dvs; din câte văd din fişa clinică, mari înrăutăţiri nu au
prea fost. Dar de la asta până la etajul şapte – scuzaţi-mi
sinceritatea brutală – e ceva distanţă! Vă mărturisesc că sunteţi unul din
cazurile mai puţin îngrijorătoare, dar tot bolnav sunteţi!
— Şi
atunci, atunci, replică Giuseppe Corte, roşu tot la faţă, dvs. la ce etaj m-aţi
repartiza?
— O,
Doamne, nu e uşor de spus, nu v-am făcut decât o vizită scurtă, ca să mă
pronunţ îmi trebuie cel puţin o săptămână de analize.
— Bine,
bine, insistă Corte, dar cât de cât vă puteţi da seama.
Medicul, ca să-l
liniştească, se prefăcu pentru un moment cufundat în meditaţie şi apoi, dând
din cap ca pentru sine, spuse încet:
— O,
Doamne! Ca să fiţi mulţumit, fie, vă putem pune până la urmă la şase! Da da,
adăugă ca pentru a se convinge singur. La şase ar fi foarte bine.
Doctorul credea că
astfel îi face plăcere bolnavului. Dimpotrivă, pe faţa lui Giuseppe Corte se
întinse o expresie de confuzie: bolnavul realiza că medicii de la ultimele
etaje îl păcăliseră; uite acest doctor nou, evident mai capabil şi mai sincer,
care în inima lui – sigur – îl repartiza, nu la şapte, ci la cinci, şi poate
chiar la jumătatea inferioară a etajului cinci! Neaşteptata dezamăgire îl deprimă
pe Corte. În seara aceea, febra îi crescu vizibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu